Noutăți

Comunicat de presa privind presedintia ungara a UE

Comunicat de presă

Strasbourg, 20 ianuarie 2011

Adina Vălean: “Dacă vrem sa stimulăm creşterea economică a UE trebuie să începem să gândim “din afara cutiei”, să ţinem cont de interesele şi particularităţile Statelor Membre”

Vicepreşedinta Grupului ALDE din Parlamentul European, Adina Vălean, a criticat, în plenul PE reunit la Strasbourg, priorităţile preşedinţiei ungare a Uniunii Europene, despre care afirmă că sunt lipsite de conţinut şi nerealiste.

Adina Vălean a subliniat că Uniunea Europeană îşi stabileşte “obiective după obiective”, fără ca nimeni să privească în urmă să vadă dacă au fost atinse sau dacă au fost corect implementate.

“Dezvoltare, locuri de muncă, o Uniune mai aproape de cetăţeni, extindere, toate tind să devină obiective eterne. Cred că este momentul să recunoaştem eşecul cel puţin al unei părţi a politicilor noastre şi al unor soluţii standard pentru toţi si toate”.

Adina Vălean mai atrage atenţia că Preşedinţia ungară îşi însuşeşte o  propunere a Comisiei Europene, de coordonare a politicilor economice ale Statelor Membre. Eurodeputata liberală subliniază că “fără o gândire inovatoare, care să ţină cont de interesele şi particularităţile fiecărui stat membru, aceasta s-ar putea transforma într-o capcană tocmai pentru creşterea economică la care aspirăm”.

“Având exclusiv obiective şi politici macroeconomice şi financiare, în timp ce  piaţa unică rămâne incompletă, birocraţia apasă pe umerii companiilor şi ai antreprenorilor iar piaţa muncii este in haos, creşterea noastră economică, la nivel de Uniune, ar putea fi aceea a unei balene într-o piscină cu baracude, pentru că aşa este  piaţa mondială în contextul crizei de astăzi.”

În privinţa obiectivului de extindere a UE asumat de preşedinţia maghiară, Adina Vălean l-a ironizat pe premierul Ungariei, Viktor Orban, cerându-i să nu confunde extinderea Uniunii cu politicile promovate de guvernul său privind acordarea cetăţeniei etnicilor maghiari din alte ţări.

“Domnule Orban, vorbiţi de asemenea despre extindere, dar sper că nu in sens unguresc – de a acorda cetăţenie tuturor etnicilor maghiari, cetăţeni ai statelor vecine, ci că vă referiţi la extinderea Uniunii Europene. Credeţi ca este un obiectiv realist, în contextul eurosceptic determinat de criza economică?”

Adina Vălean a făcut toate aceste referiri în plenului Parlamentului European, în timpul dezbaterii priorităţilor Ungariei care a preluat Preşedinţia Uniunii Europene la 1 ianuarie 2011.

Next article Tribunalul Bucuresti a respins infiintarea gigantului energetic Electra
Previous article Căpşunarii salvează onoarea României

Related posts

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment

Your data will be safe! Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person. Required fields marked as *