DiscursuriNoutăți

Astăzi sărbătorim prima zi europeană Natura 2000!

Astăzi sărbătorim prima zi europeană Natura 2000!

Astăzi sărbătorim prima zi europeană Natura 2000. Pe 15 mai, alături de Karmenu Vella, comisarul pentru mediu, Karl-Heinz Lambertz, prim-vicepreședintele Comitetului Regiunilor, și Neil Kerr, reprezentant permanent adjunct al Maltei, am semnat o declarație comună de proclamare a zilei de 21 mai drept „Ziua europeană Natura 2000”.

Natura 2000 este cea mai mare rețea coordonată de arii protejate din întreaga lume, numărând peste 27000 de situri, acoperind peste 18% din suprafața Europei și aproximativ 6% din teritoriul său marin. Scopul acestei rețele este de asigura supraviețuirea pe termen lung a celor mai valoroase și mai amenințate specii și habitate din Europa.

Programul LIFE și rețeaua europeană Natura 2000 au înregistrat rezultate importante în vederea prezervării biodiversității și reprezintă un exemplu de succes în cooperare europeană. Cu toate astea, in UE, doar 23% din specii și 16% din habitate se află într-o stare de conservare favorabilă.

Eu sunt de părere că ar trebui să lucrăm mai mult pentru a crește gradul de conștientizare și pentru a genera o importanță politică acestui scop. De altfel, cred cu tărie că această inițiativă a zilei europene Natura 2000 va contribui la sensibilizarea opiniei publice asupra crizei globale la care este supusă biodiversitatea astăzi și va încuraja guvernele noastre să ia măsurile necesare pentru combaterea acestei crize înainte de a fi prea târziu.

———————-

Profit de această ocazie pentru a atrage atenția că a fost lansată următoarea rundă a premiului european Natura 2000. Acest premiu este dedicat recunoașterii excelenței în gestionarea și promovarea rețelei și creșterea gradului de informare cu privire la Natura 2000 și beneficiile sale pentru cetățenii europeni. Câștigătorii la cele șase categorii ale premiului vor fi anunțați cu ocazia Zilei europene Natura 2000 de anul viitor. Așadar, îi invit pe toți cei care se ocupă de managementul siturilor Natura 2000 din România să se înscrie la competiție: http://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/awards/index_en.htm

Adina-Ioana Valean signs the Declaration

Group photo with the signed declaration

The Joint declaration

Next article Adina Vălean, keynote speaker la Retail Forum for Sustainability
Previous article Comisia Europeană a adoptat un nou plan de acțiune pentru a îmbunătăți protecția naturii și biodiversitatea în Uniunea Europeană

Related posts

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment

Your data will be safe! Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person. Required fields marked as *