Noutăți

Adina Vălean: România trebuie să apese pe accelerație, dar să emită mai puțin

Adina Vălean: România trebuie să apese pe accelerație, dar să emită mai puțin

Ieri la Strasbourg s-au semnat două dintre cele mai importante pachete de legi în domeniul mediului: cel referitor la economia circulară (managementul deșeurilor) și cel referitor la schimbările climatice (reglementări în domeniul folosirii corespunzătoare a terenurilor agricole și a fondului forestier și distribuirea echitabilă a eforturilor de reducere a emisiilor).

“Ratificarea de azi reprezintă ultimul act dintr-o piesă care a durat aproape trei ani de zile. E important că Uniunea Europeană are un pachet concret de legislație care reglementează problema deșeurilor, a separării și reciclării lor ca parte a economiei circulare. Odată cu intrarea lui în vigoare, România trebuie să apese pe accelerație deoarece țintele sunt înalte, sancțiunile dure, iar noi suntem mult în urmă în acest domeniu.

LULUCF (Land Use, Land Use Change and Forestry) este o componentă majoră a celuilalt pachet adoptat azi. Toți știm că pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice trebuie să reducem emisiile de CO2. Puțin știm însă că pădurile și terenurile agricole emit CO2 dacă nu sunt folosite corespunzător. Contribuția agriculturii și a fondurilor forestiere la reducerea CO2 este reglementată prin acest act legislativ.” a spus Adina Vălean, Președinta Comisiei de Mediu din Parlamentul European, imediat după ce s-a semnat legislația.

Legislația adoptată reprezintă o poveste de succes pentru Parlamentul European, deoarece s-a reușit stabilirea obiectivelor privind economia circulară, emisiile și mediul care să garanteze că UE se conformează angajamentelor asumate prin Acordul de la Paris. Acest lucru consolidează rolul de lider al UE în lupta împotriva schimbărilor climatice, după retragerea SUA din acord. Pe de altă parte, prin aceste pachete legislativ, toate sectoarele relevante (industrie, transport, agricultură, construcții) vor contribui la reducerea emisiilor într-un mod echitabil.

Next article Urși, energie și shochu: o săptămână de Iași, București și Bruxelles
Previous article Adina Valean: Cloud unic european pentru date medicale

Related posts

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Comment

Your data will be safe! Your e-mail address will not be published. Also other data will not be shared with third person. Required fields marked as *